Artist: Os Mutantes 
Album: Os Mutantes
Casa de discuri: Polydor
Producator: Manoel Barenbein
Nationalitate: Brazilia
Durata: 35.59
An: 1968
Pentru aproape toti oamenii, Brazilia inseamna fotbal, trupuri frumoase si bossa nova. In epoca, unele ghiduri aminteau si sintagma "dictatura militara represiva". Aparitia unor veritabili pionieri in materie de conceptii si manifestari hippie, in vara lui 1967, a reusit sa aduca in centrul atentiei miscarea contraculturala. Rezultatele au fost scurte si devastatare. Initiatori si conducatori erau muzicieni ca Gilberto Gil si Caetano Veloso. Asa-numitii "tropicalistas" au preluat din zbor ce era la moda in Londra sau San Francisco si au dus totul mai departe. Evident, in propria directie. Cei de dreapta urau pletele, drogurile si moralitatea. Cei de stanga dispretuiau soundul atat de tributar muzicii braziliene traditionale. In mijloc: Os Mutantes.
Intre taramurile contradictorii pluteau Rita Lee si cei trei frati Baptista. Doar doi dintre ei au aparut pe scena. Sa vorbim despre ciudatenii? La doua minute de la inceputul piesei care deschide albumul, "Panis Et Circenses", playerul tau incetineste pana la oprirea completa. Te ridici din fotoliul favorit si te duci sa vezi ce are. Chiar atunci cand ajungi langa el, porneste la loc, ca prin minune. Imediat ce te-ai asezat la loc, trupa se opreste iar din cantat, de data asta pentru o pauza de cafea. La propriu.
Urmeaza "A Minha Menina", o piesa parca sarutata de razele soarelui. Toate chitarele distorsionate si efectele sunt facute manual de catre cel de-al treilea frate Baptista. Suna ca cel mai pur si placut pop din Copacabana, dar degeaba. Cei patru hippie au fost atacati din toate directiile. Si nu doar cu vorbele. In 1968, guvernul brazilian abolise toate drepturile omului. Gil si Veloso aveau sa fie exilati. Toate florile firave aveau sa se ofileasca abrupt. Mutantes, incapabili sa conduca o revolutie, au continuat sa cante, ba chiar popularitatea lor a crescut de-a lungul anilor saptezeci. Ni-i putem aminti din placutele "Bat Macumba" (samba "Tomorrow Never Knows") si "Baby" (un "Eleanor Rigby" foarte erotic")... si cam atat. Restul sunt povesti scrise de substante halucinogene.
"Am ascultat tot ce trebuia ascultat, apoi am folosit tot ce putea fi folosit." Rita Lee, 1972
